Bătrână de 82 de ani, ucisă în locuința sa din Brașov

Bătrână de 82 de ani, ucisă în locuința sa din Brașov
O bătrână în vârstă de 82 de ani din satul brașovean Dejani a fost omorâtă în locuința sa, de persoane care intraseră pentru a fura bunuri din casă și care au lovit-o cu un corp dur, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Publicat: 27/08/2012, 14:56
Actualizat: 08/02/2019, 02:55

O bătrână în vârstă de 82 de ani din satul brașovean Dejani a fost omorâtă în locuința sa, de persoane care intraseră pentru a fura bunuri din casă și care au lovit-o cu un corp dur, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit procurorului Cerasela Ungureanu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, până în prezent nu există indicii despre autorii crimei.

„Nu avem încă niciun indiciu cu privire la autor. Încă nu s-a finalizat nici cercetarea de la fața locului. Se preiau probe ADN, amprente, ancheta fiind una de durată. Bătrâna a fost găsită moartă în casă, iar soțul ei la momentul respectiv era ieșit din casă și așa a scăpat. Dânsul suferă de mai multe boli, inclusiv de Alzheimer. Deocamdată nu se știe nici dacă le-a dispărut ceva din locuință. Urmează să se discute cu rudele pentru a vedea dacă a fost vorba despre un jaf””, a spus reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

Anchetatorii spun că, cel mai probabil, bătrâna l-a surprins pe cel care a intrat în locuință, iar acesta a lovit-o cu un corp dur, care i-a provocat decesul.

Soțul femeii, în vârstă de 89 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la spital.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Carambol cu 16 mașini pe o stradă din Alba Iulia. Traficul în zonă a fost...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
⁠Carmen Grebenișan, fără ascunzișuri. Cum arată vedeta în costum de baie
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
EXCLUSIV! Alex Mica, despre cele mai mari dificultăți pe care le-a întâmpinat: "Un moment critic...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Ce s-a întâmplat după ce o cercetătoare și-a injectat virusuri crescute în laborator în tumoarea...